Imelda,
fiica contelui Lambertini, s-a născut în anul 1322, la Bologna. Încă de mică,
era foarte evlavioasă: îşi construia mici altare, în faţa cărora se ruga
îndelung. Cea mai mare dorinţă a sa era de a primi sfânta împărtăşanie, dar în
acele timpuri copiii abia la 14 ani se puteau împărtăşi.
Pe
de altă parte ar fi dorit ca la vârsta de 9 ani să fie primită în mănăstirea
surorilor dominicane. Cu mare greutate a fost admisă, dar tot fără
posibilitatea de a se împărtăşi. Plângea mereu pentru că oamenii nu o înţeleg,
deşi ea doreşte atât de mult să-l primească pe Isus în inima ei. Doi ani a
durat această aşteptare a ei.
Când avea 11 ani,
plină de tristeţe, a mers într-o zi cu surorile în biserică. Preotul a refuzat
să o împărtăşească. Însă o hostie s-a ridicat din ciboriu şi s-a oprit deasupra
capului ei. Preotul, uimit de această minune, a luat hostia şi a
împărtăşit-o pe Imelda.
Tânăra
l-a primit pe Isus cu atâta emoţie, încât imediat şi-a dat sufletul. Surorile
au crezut că ea a leşinat, dar, când au scos-o afară din biserică, tânăra era
fără viaţă. Avea, însă, un chip angelic, cu un zâmbet ceresc. A murit la doar
11 ani, dar fericită că l-a primit pe Isus în inima ei.
Imelda
Lambertini a fost beatificată în anul 1826 de către Papa Leon XII, iar Sfântul
Papă Pius X a numit-o patroană a copiilor de la prima Împărtăşanie. Impresionat
de exemplul acestei fetiţe, acelaşi Papă a hotărât ca vârsta copiilor care
primesc prima împărtăşanie să fie de 7 ani.
Fericita
Imelda ar fi spus într-o zi: „Nu ştiu cum l-aş putea primi pe Domnul meu fără
să mor!” Ea, care l-a dorit aşa de mult pe Isus, şi chiar de la prima întâlnire
a plecat la el.
Dacă
treceţi prin Bologna, puteţi să admiraţi şi azi chipul fericit şi surâzător al
aceste fetiţe în Biserica Universitară San Sigismondo din acest oraş.
Seninătatea de pe chipul ei parcă ar vrea să spună: „Isuse al meu, tu eşti cea
mai mare bucurie a mea”.
