Părintele Ioan Mărtinaş,
(1900 – 1986) povesteşte următoarea întâmplare din închisoare: „Într-o seară, a venit caraliul şi mi-a
deschis uşa celulei, zicându-mi: Ieşi, banditule, fiindcă trebuie să mergi în
altă parte! Am fost
transportat de urgenţă la închisoarea Doftana şi m-a aruncat într-o celulă,
zicându-mi: Aici îţi vor putrezi ciolanele, banditule! M-a lăsat în
întuneric. Dintr-un colţ aud un geamăt profund şi o şoaptă care întreba: Mai este cineva aici? Da, i-am spus eu,
sunt preotul catolic Ioan Mărtinaş. Preot
catolic? m-a întrebat el. Era un om care îşi tria ultimele ceasuri ale
vieţii. L-am auzit suspinând şi mi-am dat seama că plângea…
După câteva momente
şi-a revenit şi a reuşit să-mi spună printre sughiţuri: Părinte, ştiam eu că
Inima Preasfântă a lui Isus nu mă va lăsa să mor fără a primi împăcarea cu
bunul Tată ceresc. De atâţia ani mă rog, ca înainte de a muri, să am parte de o
spovadă bună. Dumnezeu v-a adus şi nu ştiu cum să-i mulţumesc! Am rămas cu
el în noaptea aceea. I-am administrat sfintele Taine, pe cât a fost cu putinţă
în acel loc. L-am ajutat să aibă încredere în iubirea lui Dumnezeu şi de pe
această cruce, când îi va veni ceasul, să poată spune cu Isus: Părinte, în mâinile tale îmi încredinţez
sufletul meu! Când s-a luminat de ziuă, alt caraliu ne-a deschis uşa şi
mi-a strigat: Ieşi! banditule! nu tu
trebuia să fii adus. S-a făcut o greşeală. Înapoi la Ocnă! Şi m-au adus înapoi
la Tg. Ocna.
Atunci am simţit adevărata trăire fericită a preoţiei mele! Ce minunat se
foloseşte Dumnezeu de căile strâmbe ale oamenilor, spre a-şi duce la
îndeplinire planurile sale drepte!"