Era în anul 1630,
la câteva zile după sărbătoarea Trupul şi
Sângele Domnului (Joia Verde), în localitatea italiană Canosio (lângă Cuneo,
chiar la graniţa cu Franţa). Din cauza ploilor abundente, care parcă nu mai
încetau, pârâul Maira a crescut aşa de mult, încât era mare pericol ca apele
revărsate să distrugă în întregime satul. Toţi locuitorii satului erau înspăimântaţi
văzând apele care le periclitau casele. Parohul comunităţii, părintele Antonio
Reinardi, om de mare credinţă, le-a propus credincioşilor săi să facă următorul
vot: dacă satul va fi salvat de furia apelor, să se facă o sărbătoare de
mulţumire, în fiecare an, la opt zile după Joia Verde. Toţi au fost de acord,
iar părintele paroh Reinardi, împreună cu toţi credincioşii, s-a îndreptat în
procesiune spre pârâul cu apele crescute. A dat binecuvântarea cu Sfântul
Sacrament şi imediat, în acel moment, ploaia s-a oprit, iar apele au început să
se retragă în matca pârâului.
Chiar
şi azi, locuitorii din Canosio celebrează, la opt zile după Joia Verde (în
ajunul solemnităţii Preasfintei Inimi a
lui Isus), sărbătoarea care aminteşte de minunea din anul 1630. Din păcate,
multe documente, care atestau şi descriau minunea, au fost păstrate mult timp
în arhiva parohială, însă au fost arse în timpul războiului dintre Franţa şi
Spania. S-a salvat doar o copie a relatării pe care a făcut-o părintele
Reinardi, martor al acestei minuni.