Lourdes,
unde Maica Domnului i s-a arătat Bernadetei Soubirous în anul 1858, este, se
pare, cel mai mare loc de pelerinaj din Europa. Aici, unde zilnic vin mii de cărucioare
cu oameni în suferinţă, are loc, în fiecare după amiază, binecuvântarea bolnavilor
cu Sfânta Taină.
Într-o zi această procesiune era în
plină desfăşurare. Pe unde trecea preotul cu ostensorul, bolnavii strigau: „Doamne,
acela pe care îl iubeşti este bolnav!” sau „Doamne, fă-mă să văd!” sau „Doamne,
fă-mă să umblu!” Printre ei era şi un copil într-un cărucior, care privea spre
Sfântul Sacrament, cu ochi mari, şi se minuna. Dar tăcea, zâmbea şi nu cerea
nimic. După procesiune, preotul, care a binecuvântat în acea zi bolnavii, s-a
apropiat de el şi l-a întrebat:
- Cum te cheamă, prietene?
- Elia, a răspuns băiatul.
- De unde eşti?
- Din Roma.
- Şi eu sunt din Roma şi mă bucur să te
întâlnesc aici şi să stau puţin de vorbă cu tine.
- Eu sunt bolnav de peste trei ani, de când nu
am mai coborât din cărucior.
- Ştiu. Dar tu şi cu mine suntem aici pentru a
cere ajutorul Maicii Sfinte. Ai cerut ajutorul lui Isus şi al Maicii Sfinte ca
să te vindece?
- Nu, nu l-am cerut şi nici nu-l voi cere. Eu
doresc să obţin ceva mult mai important de la Maica Domnului.
- Ce anume?
- I-am cerut aceste trei haruri: Maica
Domnului să-i vindece pe cei care suferă mult mai mult decât mine, ca preoţii
să fie sfinţi şi păcătoşii să se convertească.
Preotul, emoţionat de acest răspuns,
s-a întors la grotă şi a exclamat: „Mulţumesc, Doamne, pentru că azi am văzut o
mare minune în acest copil!”
