Maica Tereza de
Calcutta ne relatează cum, într-o zi, un tată a venit la ea pentru a-i prezenta
situaţia familiei. Avea opt copii care nu mâncaseră nimic de câteva zile.
Impresionată de starea precară în care se aflau, maica Tereza, cu sufletul ei
mare, le oferi puţinul orez de care mai dispunea. Chipul îngreunat de griji al
tatălui se inundă de bucurie la gândul că îşi va putea salva copiii, cel puţin
pe o perioadă de timp, până când îşi va găsi de lucru.
Ajungând însă
acasă, mama copiilor împărţi acea cantitate de orez în două părţi. Luă cu sine
una din părţi şi ieşi din casă. “Unde ai fost?” – o întrebă soţul. “Şi ei sunt
flămânzi!” – răspunse scurt soţia. La cine se gândea? Se gândea la vecinii de
alături care se găseau în aceeaşi situaţie.
