Un student, care în copilărie se
ruga, dar acum îşi pierduse din fervoarea de altădată, a găsit, pe marginea unui drum, un rozariu.
Primul gând a fost să treacă nepăsător mai departe. Însă iubirea sa către Maica
Domnului s-a reaprins. L-a ridicat de jos, l-a curățat puțin şi şi-a zis: „Nu
ştiu cui să-i înapoiez acest rozariu. Mă voi duce şi îl voi oferi Maicii
Domnului, pentru că ştiu că toate rozariile au rolul de a o cinsti. Îl voi pune
pe altarul său din prima biserică pe care o voi întâlni.”
A intrat, așadar, în prima
biserică ce i-a ieșit în cale şi s-a îndreptat direct către altarul Sfintei
Fecioare. Se pare că Maria tocmai îl aștepta pe acest fiu pentru a-i inspira
ceva. Tânărul are o inspirație de moment: „Recită, totuși, un rozariu înainte
de a-l depune pe altar.”
Studentul, destul de emoționat,
se așază în genunchi, şi, ca odinioară, în copilărie, recită cu destulă atenție
sfântul rozariu. Dar un val de gânduri îl asaltează. Chiar i se pare că aude o
voce care îi șoptea destul de clar: „Fii preot, fiul meu drag. Tu te-ai
îndepărtat de chemarea Fiului meu, însă aceasta este singura ta vocaţie.
Revino, așadar, la evlavia şi zelul tău de odinioară şi urmează-ţi chemarea.”
Aceste cuvinte au fost ca o rază
de lumină care a pătruns până în profunzime inima acestui student. După o reflecție
îndelungată şi după multe rugăciuni, acest tânăr a exclamat: „Da, Maica mea,
sunt de acord, voi reveni la tine. Cu ajutorul tău vreau să fiu preot al lui
Isus.”
Şi-a ținut cuvântul şi a devenit
preot, ba chiar un foarte bun preot. Ba mai mult, s-a hotărât să nu treacă nici
măcar o zi fără să recite sfântul rozariu, care i-a deschis calea vieții. (Va continua partea a doua mâine)
