Minunata Ţară Sfântă

Patriarhul emerit de Ierusalim, IPS Michel Sabbah, la audienţele pe care le avea cu diverse grupuri de pelerini, spune următoarele: „Noi avem cele patru evanghelii. Ţara Sfântă, locurile sfinte, în care a trăit, a activat, a murit şi a înviat Cristos, sunt cea de-a cincea evanghelie. Iar acea persoană, care ajung să trăiască măcar câteva zile în Ţara lui Isus, să calce pe urmele sale şi să cunoască bine ambientul în care Domnul a venit în lume, devine cea de-a şasea evanghelie.

Aşadar permiteţi-mi ca azi să fac, în câteva minute un elogiu cuvenit acestor locuri nepereche ale globului pământesc.

Nu cred că este creştin care să nu fi rostit, măcar o dată în viaţă, aceste nume cu rezonanţă de excepţie: Ierusalim, Betleem, Nazaret, Tabor….

Nu am avut nici o zi de Vinerea Mare

fără să fi rostit cu lacrimi în ochi: Ghetsemani, Calvar. Nu am avut nici o zi de Paşti fără să fi pronunţat, cu evlavie şi credinţă, cuvântul magic: Sfântul Mormânt.

O glumă spune că atunci când Moise a cerut să plece spre Ţara făgăduită, Dumnezeu l-ar fi întrebat: Unde ai vrea să mergi, Moise, cu poporul? Şi Moise, fiind puţin bâlbâit, a început să zică: în Caaa… Şi Dumnezeu a continuat imediat: Da. Am Înţeles, deci vrei să mergi în Canaan; Deşi Moise ar fi dorit să meargă în Canada, ştiind cât de sărac este Canaanul.

Tocmai aici e una din curiozităţi: E o ţară aşa de săracă, nu are nimic bogăţie în subsol, iar deasupra sunt două pustiuri, care parcă nu se mai termină: pustiul Iudeii şi pustiul Neghev. Nici apele nu sunt toate potabile, dacă ne gândim la Marea Moartă….. Şi e o ţară mică, ceva mai mare decât Moldova.

Şi totuşi e un ţinut fără egal… De ce?

Aici vine Abraham, aici e ţara patriarhilor, aici e ţara lui David şi Solomon, aici sunt munţii lui Ilie, aici e ţara profeţilor, aici predică şi stropeşte pământul, cu sângele său, Ioan Botezătorul, aici e casa şi drumurile Mariei, aici atinge pământul, pentru prima şi singura dată în istorie, însuşi Dumnezeu, aici pământul e martor al minunilor Domnului, aici sunt pietrele care au fost stropite cu sânge divin, aici e mormântul, martor al Învierii, aici e cerul spre care s-a îndreptat la înălţare Domnul, aici e Cenacolul primei liturghii din istorie dar şi al prezenţei vizibile a Spiritului Sfânt.

Poate de aceea aici iarba e mai verde, florile Iordanului sunt mai viu colorate iar cerul Ierusalimului e mai albastru….

Să încep cu Betleemul.

La prima vedere Betleemul e un oraş arab, ca multe altele: Hebron, Ierihon, Ramallah.

S-ar putea să nu vă placă! Nu găseşti ceea ce îţi imaginai. Îmi amintesc că un muncitor, cu care am fost la Betleem, m-a întrebat: "Părinte, dar aşa arată Betleemul? Dar unde sunt brazii, unde sunt îngerii, unde sunt stelele, unde e ieslea?" Aşa credea el că trebuie să arate Betleemul.

Dar Betleemul arată cu totul altfel.

Betleemul este într-un ţinut de semipustiu. E chiar la marginea Pustiului Iudeii. În partea de est,  totul e pustiu. La fel şi spre sud, la Tequa lui Amos. Pe la Câmpul Păstorilor nici nu prea sunt copaci, nici terenuri agricole. Beduinii pustiului, curioşi prin felul primitiv de a trăi (deşi se află în apropierea oraşelor civilizate), cred că sunt, prin sărăcie şi prin felul de a trăi, foarte apropiaţi de păstorii din timpul lui Isus.

Betleemul este aşezat pe dealuri înconjurate de văi foarte mari. Aceste forme de relief fac ca betleemiţii să nu poată cultiva acest pământ. Cu mare efort se pot întreţine câteva livezi de măslin şi câteva parcele de vie.

Betleemul este aşezat pe un pământ pietros: o piatră albă, calcaroasă, şi nimic mai mult.

Betleemul, cred că se înţelege uşor, lasă un gust amar pelerinului care vine pentru prima dată aici, din două motive: pentru că el avea altă imagine despre aceste locuri şi din cauza sărăciei acestui oraş.

Betleemul este astăzi un loc al războiului şi al conflictelor, un loc în care se suferă şi se varsă încă sânge.

Şi totuşi..... Betleemul are ceva aparte, e unic.

Betleemul este primul punct pe pământ pe care Isus, care se naşte, îl atinge. Aici parcă se uneşte cerul cu pământul: Isus, Dumnezeu, vine din cer şi atinge pământul nostru sărac şi pietros.

Cerul de deasupra Betleemului, e martor al prezenţei îngerilor în acea noapte unică în istorie. Aici au răsunat cântecele trimişilor cerului. Când mergeam la Betleem îmi plăcea să privesc cerul (de multe ori, de un albastru incredibil de frumos) şi să îmi imaginez cetele de îngeri veniţi din cer deasupra acestor meleaguri.

La Betleem ne imaginăm acel frumos dialog al lui Samuel cu Iesse, care şi-a prezentat toţi copiii; acesta e oraşul lui David, marele rege; Betleemul e oraşul Rahelei, pentru că aici se află mormântul ei.

Betleemul e oraşul suferinţelor Mariei şi ale lui Iosif, dar şi al bucuriei lor că în familia lor intră, firav şi gingaş, chiar Fiul lui Dumnezeu.

Betleemul este prima locuinţă a lui Isus şi meleagul păstorilor.

Dacă veţi păşi pe străduţele Betleemului, să fiţi siguri că pe acolo au păşit, înaintea noastră, Maria şi Iosif.

Să mergem acum cu gândul pe Tabor, în Galileea: aici parcă pluteşti în aer, copleşit de linişte şi cer, mângâiat de adierea zefirului ce aminteşte ruah-ul biblic, încântat de priveliştea florilor de oleandru. Dar mai presus de toate te înţepeneşte, într-o bucurie de nedescris, gândul că aici Isus s-a îmbrăcat în lumină şi strălucire şi tot aici a răsunat vocea Tatălui… Chiar că nu e puţin lucru, nu-i aşa? Am văzut oameni care n-ar mai fi coborât niciodată de pa Tabor. Ca şi mine, de fapt. Sau o călugăriţă plângea, pur şi simplu de bucurie că a ajuns să se roage pe acest munte minunat. Şi spun că e minunat pentru că e chiar aşa: în 1995 aici s-a vindecat un tânăr arab, care avea o mână paralizată.

Nu departe e Nazaretul. Un oraş arăbesc, nu chiar impresionant de frumos. Dar după părerea mea ar trebui să fie declarat cel mai important loc marian din lume. La Lourdes şi la Fatima, Maria s-a arătat câtorva copii, doar pentru câteva momente şi a spus ceva care nu e Evanghelie revelată. La Guadalupe e doar o icoană…. Şi am putea continua. Dar la Nazaret, al cărui relief e ca o floare imensă, înflorită la maturitate, unde pistilul e chiar Bazilica Bunei Vestiri Maria, a primit vizita arhanghelului. Aici a trăit ani şi ani zile. Aici fiecare străduţă a fost atinsă, călcată de Maria, aici a fost la apă, aici s-a rugat, a cultivat pământul, a stat de vorbă cu femeile din Nazaret… Dacă porţi în suflet şi în minte fragmentul evanghelic cu Buna Vestire, aici vei lăcrima sigur, aici vei spune cel mai fierbinte şi mai emoţionant rozariu…. Stând în faţa casei Mariei, aştepţi să-ţi apară, de după o coloană, chipul cald şi curat al Mamei Fecioare… Nazaretul e unic…. Şi să nu uităm că însuşi Isus a locuit aici, s-a jucat, s-a rugat şi a muncit ani şi ani de zile. Am fost de sute de ori la Nazaret. Şi încă nu m-am saturat să merg. M-aş mai duce de sute de ori şi tot nu m-aş sătura.

Aş mai aminti Ierihonul: Un loc pustiu, dar atât de preferat de Isus. Pe timpul său se pare că era un oraş al trandafirilor, un oraş plin de copaci şi viaţă, adăpat de apele Iordanului încă nestricat, înainte de a intra în Marea Moartă. Diavolul, la ispitiri, când i-a arătat împărăţiile imense, i-a arătat,de fapt Ierihonul. Azi nu-i frumos, iar creştini au mai rămas doar câţiva. În 2000 erau 30 de creştini. Aici s-a urcat Zaheu în sicomor, aici s-a vindecat Bartimeu, aici Isus vorbeşte de Bunul Păstor al pustiului…. E oraşul la cea mai joasă altitudine, e oraşul cel mai vechi, atestat documentar, are peste 10 000 de ani, e oraşul cu strugurii cei mari, găsiţi de iscoadele lui Iosue, e oraşul dărâmat de câteva trâmbiţe. Azi e oraş musulman, dar călcat odinioară de Domnul Dumnezeul nostru Isus Cristos. Pietrele de aici sunt martore ale atâtor minuni al lui Isus. Merg cu mare plăcere la Ierihon.

Am lăsat la urmă Ierusalimul: Cu muntele Sionului, cu muntele Măslinilor, cu Valea Cedronului, cu Valea Gheenei, cu bătrânele ziduri, cu cele opt porţi, cu Zidul Plângerii, cu zeci de turle de biserică şi tot atâtea minarete, cu istoria trimilenară, …şi totuşi fără pace… Chiar dacă Ierusalim înseamnă IR SHALOM, oraşul păcii, aici nu e pace.

Am stat, de mai multe ori, de vorbă cu reprezentantul Radio Vatican la Ierusalim, un om deosebit, un intelectual, prin excelenţă. O dată l-am întrebat: Domnule Motta, cum vedeţi dumneavoastră faptul că aici, la Ierusalim, oraşul celor trei mari religii, Oraşul Sfânt pentru toţi, e atâta neînţelegere, atâta lipsă de pace, atâta vărsare de sânge?

Şi mi-a răspuns simplu: „Ierusalimul e altfel decât toate oraşele din lume. Celelalte oraşe sunt ctitorii ale oamenilor. Ierusalimul e opera lui Dumnezeu, e proprietatea lui şi oamenii nu au dreptul să spună că e al lor. Nimeni nu are dreptul să spună: Ierusalimul e al meu sau al tău. Ierusalimul e al lui Dumnezeu.” Şi i-am dat dreptate.

Aici aş vrea să vă duc cu gândul la Cenacol, locul, poate, cel mai dezolant: o încăpere deasupra mormântului lui David, o sala nici mare, nici mică, fără formă, un amestec de ferestre şi nişe, coloane vechi şi scrijelite, pietre diforme prost aranjate… nimic mai cutremurător… Şi când ştii că aici a fost Cina cea de taină cu toată încărcătura sa dumnezeiască …. Aici, unde trebuia să fie cea mai frumoasă catedrală din lume, e doar o încăpere tristă… Nici măcar nu e în proprietatea creştinilor… Până în 1996 mai stătea pe un scăunel, la intrare, un călugăr. Dar într-o zi a fost găsit mort, şi de atunci stă de pază un poliţist evreu.

Şi totuşi, aici este Cenacolul nostru scump! Noi ştim că de aici izvorăşte preoţia noastră, euharistia, aici e casa legii iubirii, aici se arată Domnul Înviat, aici e locul zăvoarelor încuiate de ucenicii fricoşi, aici sunt flăcările Duhului Sfânt din ziua de Rusalii, aici e totul…. Ce sfânt şi mare e Cenacolul privit prin prisma Evangheliei….

            Acum Getsemani: În faţa Porţii de Aur, pe partea cealaltă a pârâului Cedron. La intrare te întâmpină nişte măslini incredibili: parcă l-ai vedea pe Petru dormind sub un  asemenea măslin. Dar când te gândeşti că aici Isus stropeşte cu propriul sânge aceste pietre, şi când te mai gândeşti că Isus a fost trădat de propriul ucenic, simţi că Dumnezeu ţi-ar spune ca lui Moise: „Moise Moise, Nu te apropia aici! Mai întâi scoate-ţi încălţămintea din picioarele tale, căci locul pe care calci este pământ sfânt!" Te apropii, totuşi, şi săruţi, cu sfială, piatra stropită cu sânge divin.

            Sfântul Mormânt: Maximum maximorum! Trebuie să vă spun că mie nu mi-a plăcut niciodată acest titlu: Sfântul Mormânt. Mai corect este LOCUL ÎNVIERII. Un mormânt  presupune oseminte, ceva trist, dar aici vorbim de înviere, de lumină, de Victoria celui Înviat. Aici, în faţa celei mai mari minuni, nici nu ştii ce să faci: să te rogi, să plângi de bucurie, să te impresionezi, să cazi la pământ?  Cel mai nimerit e să stai în tăcere şi să te minunezi.

De aproape 2000 de ani oameni merg la Locul Învierii: Câte lacrimi s-au vărsat aici, câte inimi s-au înmuiat,  câte vise s-au împlinit, câţi creştini s-au fericit. Greu de zis. Începând de la Maria Magdalena şi până azi, cei care au trecut pe aici, pot spune cu mâna pe inimă: „Am văzut mormântul gol…..”

Şi am putea continua pelerinajul nostru imaginar prin Ţara lui Isus. Vă invit să-l faceţi pe cel real. Nimeni nu va putea înţelege bine Evanghelia până nu va merge, măcar o dată, în Ţara Evangheliei, în Ţara lui Isus, în Ţara Mariei.

Orice creştin ar trebui să vadă măcar o dată în viaţă Ţara Sfântă: nu e frumoasă, dar e sfântă; nu e mare, dar e emoţionantă; poate nu e impresionantă, dar e dumnezeiască; e o ţară locuită de oameni, dar aici a locuit şi Dumnezeu;e o ţară unde locuitorii ei găsesc mereu motiv de ceartă, şi totuşi e o ţară unde toată lumea se roagă; e ţară în pustiu, dar aici plouă mereu cu haruri; aici nu e pace, dar se poate afla pacea sufletului; la sosire veţi fi decepţionaţi, dar la urmă veţi pleca emoţionaţi; veţi intra, poate, cu frică, dar veţi ieşi bucuroşi şi cu zâmbetul pe buze, adică fericiţi.

Numai aici se poate înţelege cu adevărat gândul psalmistului: „M-am bucurat când mi s-a spus: <Să mergem la casa Domnului>.  Iată, picioarele noastre au ajuns la porţile tale, Ierusalime! Ierusalimul este zidit ca o cetate bine întărită. Acolo urcă seminţiile, seminţiile Domnului, după legea lui Israel, ca să laude numele Domnului.”