Când este vorba
mai ales de moarte, atunci sufletul, tremurând, gata să treacă hotarele
timpului şi să intre în veşnicie, cine îi mai poate fi de folos? Abia atunci cineva poate să
înţeleagă ce este şi cât valorează un preot!…
În sălile unui spital din Roma,
plini de răniţi aduşi de pe front, îşi îndeplineau oficiul milos de infirmiere
câteva doamne de la
Crucea Roşie. Între ele era o tânără de 18 ani, care era
protestantă. Au luat-o de mică, din ruinele unui cutremur două bătrâne
inconştiente, şi – cu cea mai mare perfidie -
i-au smuls din suflet credinţa botezului ei, crescând-o cu o ură
neîmpăcată faţă de Biserica Catolică. Abia ieşită de la ele, foarte de tânără s-a
angajat ca infirmieră între soldaţi.
Lucra şi ea în spitalul acela,
mergând de la pat la pat pentru a da întărire şi îngrijire sărmanilor răniţi.
Iată că ajunge la urechile ei un glas abia perceptibil care spunea:
- Domnişoara, adu-mi un preot!…
Era un sărman soldat care trăgea de
moarte. Ea se prefăcu că nu aude şi înţelege. După câteva clipe însă glasul se
repetă, cu aceeaşi insistenţă:
- Domnişoară, te rog! Ţi-am spus să-mi aduci
un preot!
Plictisită de insistenţa rănitului,
tânăra răspunse:
- Dar ce poate să-ţi facă un preot?
Atunci soldatul, fixând-o cu
privirea de muribund, cu ultimele puteri spuse:
- Domnişoară, când
vei fi pe patul de moarte, atunci vei înţelege ce înseamnă un preot.
La aceste cuvinte, domnişoara se
grăbi să cheme un preot, şi apoi, gândindu-se cu multă chibzuinţă la aceasta,
şi ajutată de harul lui Dumnezeu, s-a convertit la acea credinţă pe care a
batjocorit-o, fără să o cunoască.
(Dompieri O.C.).
