Stalingrad 1943. “În lagărul nostru, mărturiseşte un
prizonier, în noaptea de început al Adventului, ne-am adunat şi am
început să cântăm Dorit Mesie, vino! Am făcut şi o coroană pe
care am prins patru bucăţele de lumânare. Le aprindeam numai pentru
câteva clipe, de teamă să nu se termine. Într-una din zilele Adventului
s-a răspândit zvonul prin lagăr că un deţinut ştie să picteze (Kurt R.).
Acest deţinut era chiar medicul nostru. Ne-am adunat mai mulţi în jurul
lui şi l-am rugat să ne picteze ceva. Unul zicea: Să ne pictezi ceva de mâncare; altul:… un peisaj din ţara noastră; altul:… nişte copilaşi, care să ne amintească de cei de acasă
etc. Văzând că părerile se împart şi el nu ne putea împlini dorinţele
tuturor, l-am rugat să ne picteze ceea ce va crede el de cuviinţă că ne
poate aduce un crâmpei de bucurie tuturor.
Cu un cărbune, pe spatele unei hărţi vechi,
medicul nostru s-a apucat să picteze, mai întâi, şovăind, trasează o
schiţă, dar apoi, tot mai sigur pe sine, face să apară un portret al
sfintei Fecioare Maria cu pruncul Isus în braţe.
În ziua de Crăciun, un şir lung de deţinuţi
aşteptau să vadă ce le-a pictat medicul atâta timp în secret. Când
tabloul a fost desfăşurat în faţa noastră, l-am privit uimiţi, am
îngenuncheat ca la Betleem. Unii dintre noi au stat toată ziua în
rugăciune. În mijlocul stepei ruseşti, rupţi de foame, de frig şi de
alte boli, ne-am simţit mângâiaţi de chipul Fecioarei pictat cu cărbune
pe spatele unei hărţi vechi, de medicul-pictor care era protestant”.
