Ştiţi
cui datorează Sf. Vincenţiu de Paul harul de a fi ajuns la Sfânta Preoţie?
Lui Dumnezeu,mai întâi, fără
îndoială, dar apoi unui creştin bun, un avocat evlavios, numit De Commet.
Tatăl l-a trimis pe Vincenţiu, în
copilărie, să păzească turma; erau săraci. Dar, mai apoi, tatăl său, cu ochiul
său ager, observă calităţile intelectuale ale fiului său Vincenţiu, de aceea
s-a gândit să-l trimită la studii pentru ca, într-o bună zi, să fie de folos
întregii familii.
Şi-a impus jertfe mari şi, pentru ca
să studieze, l-a trimis la părinţii franciscani din Dax, în sudul Franţei, unde
plătea pentru el 60 de lire pe an.
Aici îl observă domnul De Commet,
care l-a apreciat şi, ca să-i uşureze tatălui său eforturile deosebite pentru
a-l menţine la studii, l-a rugat să-i asigure educaţia celor doi copilaşi ai
săi.
În acea vreme, nici tânărul
Vincenţiu, nici tatăl său nu se gândeau la preoţie. Gândul acesta i-a venit
bunului avocat care, văzând de aproape pietatea adâncă, virtutea sigură, simţul
profund şi inteligenţa sclipitoare a lui Vincenţiu, a considerat că nu trebuie
să rămână sub obroc acea lumină şi că ar fi bine ca Sfânta Biserică să o pună
în sfeşnic.
De aceea, vorbi tânărului despre
Sfânta Preoţie şi pentru asta făcu uz de toată elocinţa şi influenţa sa pentru
a învinge ezitările tânărului. Aşa a ajuns preot Vincenţiu de Paul, care avea
mare respect pentru avocatul De Commet şi-l considera drept al doilea tată.
Dar, să presupunem pentru moment că
avocatul De Commet, deşi ar fi cunoscut bunătatea tânărului Vincenţiu, totuşi
nu s-ar fi îngrijit, ce s-ar fi întâmplat?
Foarte probabil că Vincenţiu azi nu
ar fi un aşa mare sfânt şi toate acele mii de opere de caritate înfăptuite de
dânsul şi de urmaşii lui n-ar fi văzut lumina zilei.
