Se povesteşte că un
călugăr Epifaniu, voind să picteze chipul cel mai adevărat şi mai frumos al lui
Isus, a parcurs toată Italia în căutarea unui model potrivit.
S-a plimbat mult, dar, parcă,degeaba… Ce om se
poate asemăna cu Isus? Totuşi, în lunga lui călătorie, a observat un lucru:
nici un chip de om nu se asemăna pe deplin cu cel al lui Isus, dar în toate
chipurile, pe toate feţele era o trăsătură frumoasă, divină, din original.
Atunci a hotărât:
-
Pentru a-l picta pe Isus nu voi lua numai un singur model. Voi lua, de la toţi,
trăsătura cea mai frumoasă. Din ochii unui copil a luat inocenţa, bucuria din
ochii unei fetiţe care cânta. A luat afecţiunea de la o mamă care îşi alăpta
copilul iar demnitatea din atitudinea unui nobil principe. A luat puterea din
ridurile unui muncitor, suferinţa din lacrimile unui muribund şi iertarea de la
un preot care spovedea. Şi aşa mai departe…
Din loc în loc,
dintr-o trăsătură de penel în alta, chipul lui Isus părea destul de frumos; dar
pictorul călugăr era mereu nemulţumit: contemplând îndelung, observa că
tabloului său îi lipsea ceva… Probabil lumina divină a lui Isus! Cum să o
reprezinte?
Într-o pădure, a
întâlnit într-o zi un sărman lepros: faţa îi era acoperită de un văl. Atunci a
spus:
- În
sfârşit, am găsit ce lipsea!
Şi a întins pe chipul lui Cristos un văl alb
de mister.
Când i s-a părut că opera era aproape
terminată, devenind ţintă de pelerinaje din partea multor credincioşi, a voit
să-i adune pe toţi cei pe care i-au folosit drept model. Atunci s-a întâmplat
un fapt ciudat: fiecare pretindea că chipul lui Cristos era al său. A izbucnit
o ceartă serioasă. Atunci, călugărul Epifaniu a hotărât să le dea tuturor o
lecţie şi a spus:
- Nici
unul dintre noi să nu pretindă că se aseamănă întru totul cu Cristos. Nimeni să
nu pretindă că ştie bine care este chipul lui Isus, pentru că îl acoperă lumina
divinităţii. Însă fiecare dintre noi să se străduiască să descopere câteva trăsături
de-ale lui în fiecare om, chiar şi în cel sărac!
