Mâini paralizate

Fratele Ioan era un călugăr simplu şi bun la suflet. Un accident, pe când mergea pe zăpadă, l-a lăsat cu braţele paralizate.
             Îl tulbura mult faptul că nu poate celebra Sfânta Liturghie. Cu mare încredere, i-a cerut lui Dumnezeu minunea de a putea mişca braţele câte o jumătate de ora în fiecare zi, în timpul cât să celebreze Liturghia. Domnul i-a ascultat ruga şi i-a acordat ceea ce a cerut.
Liturghia călugărului paralitic s-a transformat în ştire de presă şi atrăgea mulţimile.
               Într-o buna zi, un preot mai tânăr a ieşit să celebreze liturghia înaintea fratelui Ioan. Mergea atât de lent cu celebrarea încât nu a terminat la timp, iar călugărul miracolului a trebuit să meargă să celebreze liturghia lui la un altar lateral din biserică.

Oamenii care urmăreau liturghia preotului tânăr, văzându-l pe fratele Ioan, uitând de liturghia pe care o ascultau, s-au îmbulzit în jurul fratelui.
               Fratele Ioan, plin de tristeţe, se gândea: "Acum înţeleg, Doamne, că aceştia nu vin să asculte sfânta liturghie, ci doar liturghia "mea". Nu vin pentru tine, ci pentru mine. În loc să-i ajut, le distrag atenţia şi-i deranjez... Trebuie să-ţi cer o alta favoare care, de şi tu ştii că îmi vine foarte greu: fă sa nu mi se mai mişte braţele.”
              Dumnezeu a intervenit din nou, dar nu după cum cerea fratele: braţele lui şi-au recuperat mobilitatea pentru totdeauna. La puţin timp după aceea "liturghia lui" nu mai era o ştire.
              Si fratele Ioan se ruga astfel pentru oameni:
"Doamne, deschide-le ochii. Tu vezi că, faci o minune mica si ei rămân uimiţi. În fiecare zi au la îndemână marea minune a venirii tale pe altarele noastre... şi se plictisesc. Cine să-i înţeleagă pe oameni, Doamne?"