Era în anul 1729. Un
bărbat din Spania (Oviedo), Antonio Dante, a plecat la Lima, în Peru, din motive de
lucru. Trecuseră mai multe luni, însă soţia nu mai primise nici o scrisoare,
nici un semn de la soţul ei, deşi ea îi scrisese foarte multe. Foarte necăjită
că nu primeşte nici un semn, s-a gândit că la Sfântul Anton îi va fi ultima
salvare, pentru că se ştie că el adesea este şi cel care are grijă de
corespondenţă.
Aşa
se face că într-o zi a scris o lungă scrisoare şi în data de 22 iulie 1729 a pus-o în mâna statuii
Sfântului Anton din biserica Sf. Francisc din Oviedo (foto), rostind din inimă
următoare rugăciune:
„Te rog Sfinte
Antoane, du tu această scrisoare la soţul meu şi fă ca să primesc repede
răspuns”. A doua zi se întoarce din nou în faţa statuii şi rămâne foarte
uimită: a găsit în mâna sfântului un plic în care se aflau şi trei sute de
monede de aur. Scrisoarea, care se poate vedea şi astăzi la Oviedo, avea următorul
conţinut: „Draga mea soţie, de mult timp
aşteptam să primesc o scrisoare de la tine, dar, din păcate nu am primit nimic.
Dar acum am primit-o pe aceasta, la care îţi răspund. A venit la mine un
călugăr franciscan şi mi-a spus că nu ai primit scrisorile mele. Cum nici eu nu
primeam, m-am gândit că s-a întâmplat ceva. Îţi imaginezi cât m-am bucurat la
primirea scrisorii. Prin acelaşi călugăr ţi-am trimis şi 300 de coroane de aur,
ca să aveţi până mă voi întoarce eu. În speranţa că ne vom vedea curând, mă rog
lui Dumnezeu pentru voi şi aştept cu ardoare să-mi mai scrieţi. Cu afecţiune,
Antonio Dante.”
Astăzi scrisoarea
se află în mănăstirea franciscanilor din Oviedo.
