Se povesteşte
despre Sfântul evanghelist Ioan că, pe când era la Efes, avea o potârniche
domesticită şi deseori se juca cu ea. Într-o zi a venit la el un vânător, ca
să-i ceară un sfat, şi mare i-a fost mirarea că acest om şi apostol renumit se
plimba şi lăsa potârnichea să-i sară de pe un umăr pe altul şi chiar pe cap. L-a
întrebat pe Sfântul Ioan:
- Cum e
posibil să-ţi pierzi timpul cu jocul aceste curioase păsări. Nu ai ceva mai
important de făcut?
Şi,
cum vizitatorul avea arcul în umăr şi săgeţile în tolbă, apostolul l-a întrebat:
- Dar
tu de ce nu ţii mereu arcul întins şi săgeata în el?
-
Pentru că arcul, mereu întins, se slăbeşte şi nu mai aruncă cu suficientă putere
săgeata, i-a răspuns vânătorul.
- La
fel, i-a zis Sfântul Ioan, dacă şi eu aş rămâne mereu concentrat numai în cele
mai importante probleme, nu aş mai fi capabil să judec lucrurile cum trebuie.
Mintea, şi nu numai ea, are trebuinţă de relaxare şi de destindere. Destinderea
nu numai că este permisă, dar chiar necesară.
