duminică, 15 iulie 2012

Un milion


Un tânăr, de vreo 25 de ani, vine într-o zi la bătrânul său tată şi îi spune:
 - Tată, cred că a venit timpul să mă însor.
 - Foarte bine. Dar aş putea să ştiu şi eu ce logodnică ţi-ai ales? Cam cum este această fată?
 - Tată să ştii că e foarte gospodină.
 - Bine. Pune un zero.
 - 0.
 - Şi cum mai este viitoarea ta soţie?
 - Tată, să ştii că are multă şcoală. A absolvit o facultate.
 - Mai pune un zero, zice bătrânul tată.
 - 00
 - Şi ce calitate mai are această persoană?

 - Tată, provine dintr-o familie foarte bună, are nişte părinţi minunaţi.
 - Mai pune un zero.
 - 000.
 - Şi altă calitatea care ar mai fi?
 - Tată, e tare bună la suflet, e miloasă.
 - Mai pune un zero.
 - 0000.
 - Altă calitate care ar mai fi?
 - E foarte chibzuită, şi nu cheltuieşte uşor banii.
 -  Mai pune un zero.
 - 00000
 - Şi cum mai este viitoarea ta soţie?
 - Tată, are un serviciu bun şi e apreciată la serviciu.
 - Mai pune un 0.
- 000000
 - Şi cum mai este logodnica ta? - continuă bătrânul.
 - Tată, să ştii că e o fată tare credincioasă.
 - Acum pune un unu în faţa zerourilor, spune bucuros tatăl.
 - 1000000.
 - Un milion, asta e valoarea adevărată, conclude tatăl bucuros.
           Şi bătrânul s-a apropiat de fiul său, l-a sărutat pe frunte şi l-a felicitat pentru alegerea făcută.