Există istorie deosebită cu albinele din Mariapócs. În secolul trecut un om din Kálla, Bangó András,
suferea foarte mult din cauza gutei şi nu putea să meargă fără cârje. Într-o
zi, la îndemnul unui vecin, a plecat cu căruţa la Mariapócs să-şi caute
vindecarea. Pe drum se întreba ce va dărui bisericii, dacă se va vindeca.
Pentru că era apicultor, s-a hotărât să dăruiască bisericii, în caz de
vindecare, o familie de albine. Ajungând la biserică, s-a rugat, a simţit că
nu-l mai dor picioarele şi a reuşit să se ridice singur. Vindecat, a plecat
acasă pe jos. Pe drum s-a gândit că un stup de albine n-ar fi de prea mare
folos la Mariapócs
şi, până la urmă, a ajuns la convingerea că e mai bine să nu-l mai dea. Ajuns
acasă, primul lucru a fost să-şi vadă stupii. Mare i-a fost, însă, spaima când
a văzut că albinele făgăduite părăsesc stupul şi, ca şi cum ar fi ştiut unde le
este noul stăpân, o pornesc în zbor spre Mariapócs.
În timpul cutremurului din
1834, în pereţii navelor laterale dinspre nord şi sud ale bisericii, s-au produs
crăpături. Albinele s-au stabilit tocmai în crăpătura din partea de nord:
de atunci trăiesc acolo, fără să aibă parte de vreo îngrijire. Toamna se retrag
mai devreme, primăvara încep mai târziu decât celelalte albine, probabil din
cauza zidului rece. Cutremurul a provocat crăpături şi în zidul sudic, mai
călduros, al bisericii, dar albinele, deşi le place căldura, s-au stabilit în
zidul dinspre nord.
O întâmplare interesantă s-a petrecut la 16 mai 1990:
întreaga familie de albine şi-a părăsit adăpostul, a zburat cu mult zgomot
împrejurul bisericii şi s-a reîntors la locul ei.
(În imagine: icoana Maicii Domnului de la Mariapócs)
