În timpul primului război mondial
au fost chemaţi pe front şi tinerii de 18 ani. Era ceva sfâşietor să vezi cum îşi
iau rămas bun de la cei dragi. În gara unui oraş mare, părinţii şi prietenii
erau strânşi în jurul unui grup de soldaţi care plecau. Toţi se îmbrăţişau
plângând; mulţi se priveau pentru ultima dată.
Un bărbat strângea mâna fiului său
încercând zadarnic să-i spună "Adio". Ochii săi erau plini de
lacrimi. Mâinile îi tremurau şi nu reuşea să vorbească. Acela era singurul său
fiu, îl iubea din toata inima. Dar ce putea să-i spună?
Locomotiva dădu semnalul de
plecare, iar soldaţii trebuiau să urce în vagoane. Bătrânul tată îl strânse la
piept şi, cu o voce gravă, îi şopti: "Ionelul meu, să nu mori". Toţi soldaţii
erau în tren. Mulţimea aplauda şi toţi îşi agitau mâinile în semn de rămas bun.
Omul, îndurerat, îl fixa pe fiul său care îl saluta de la fereastra. Mai voia să-i
spună ceva. Deodată trenul începu să se mişte. Apoi se iscă o gălăgie în mulţime,
dar el se apropie de tren şi-i strigă cu putere: "Ionele, fiul meu, să
stai aproape de general, să stai cât mai aproape de general! Lângă el totdeauna
eşti în siguranţă".
Şi în viaţă cine stă aproape
mereu de Dumnezeu, este în siguranţă.
