În lagărele de concentrare din
Moravia – scrie deţinutul politic Andrej Siniavskij – Sfânta Scriptură era
interzisă. Şi totuşi, ea circulă în copii scrise la mână. La fiecare
percheziţie sunt confiscate foiţe, dar curând reapar şi se difuzează în zonă.
La apus şi la răsărit pot fi văzute, în spatele clădirii băilor, persoane în
genunchi… Dacă trece un gardian, acesta îi alungă, dar, imediat ce dispare,
vezi din nou pe câte unul în picioare absorbit în rugăciune.
Nu cu mult timp după sosirea mea
în lagăr, spre seară, la o oră înainte de stingere, s-a apropiat de mine cineva
care m-a întrebat cu grijă dacă aş vrea să ascult Apocalipsul. M-a condus
într-un loc unde era mai uşor de evitat gardienii. Acolo, în penumbra vizuinii
asemănătoare unei peşteri, se adunaseră deja şi se pitiseră prin colțuri,
ghemuiţi pe călcâie, câțiva oameni, şi așteptam ca să scoată cineva de sub
haină cartea sau mâna de foi. Dar greşeam.
În lumina roşiatică a peşterii,
un om s-a ridicat şi a început să recite din memorie, cuvânt cu cuvânt, Apocalipsul.
Apoi fochistul, bătrânul ţăran care aici era stâlpul casei, a spus: “Iar acum
continuă tu, Fjodor”! Apoi s-a sărit o parte a textului, pentru că cel care
ştia continuarea era la muncă în tura de noapte. “Ei, îl vom asculta altă dată”,
a spus fochistul şi i-a dat cuvântul lui Pjotr. În acest punct mi-am dat seama
că acei deţinuţi, toţi simpli ţărani care aveau de făcut pedepse de zece,
cincisprezece, douăzeci de ani în lagăr, şi-au împărţit toţi principalele texte
din Sfânta Scriptură, le memoraseră şi, întâlnindu-se în secret din când în
când, le repetau pentru toţi.
