Într-o zi, în casa
Fericitei Tereza de Calcutta (cea care a
primit premiul Nobel pentru pace în anul 1979) a fost adusă o femeie muribundă,
care a mai avut foarte puţin de trăit. Maica Tereza s-a ridicat imediat şi s-a
apropiat personal de acea femeie. Când a ridicat învelitoarea cu care era
acoperită, s-a îngrozit cât era de bolnavă şi neîngrijită. Imediat a început să
o trateze, să o reanimeze cu medicamente, cu ceva de mâncare, adică tot ce se mai
putea face.
Femeia muribundă, uimită,
o privi pe soră şi, cu o voce slăbită de tot, întreabă: „Dar de ce faci toate acestea?”.
Maica Tereza i-a răspuns: „Pentru că te iubesc”. O rază de fericire ilumină faţa
muribundei. Cu o ultimă sforţare, o rugă pe Maica Tereza: „Te rog, mai spune-mi o dată”. „Eu te iubesc” a repetat
sora cu surâsul ei specific pe buze. Muribunda, strângând cu putere mâinile
călugăriţei între ale sale, o trase mai aproape de ea. În timp ce îşi dădea
liniştită sufletul, a dorit să mai audă o dată aceste cuvinte luminoase şi
mângâietoare, cu adevărat dumnezeieşti.
