Un
vizitator care a intrat în casa unui prieten, a observat că fetiţa acestuia
avea o mare colecţie de păpuşi. Peste tot prin casă erau păpuşi, de toate
mărimile şi de toate formele, care mai de care mai atrăgătoare.
Toate
aceste păpuşi arătau faptul că prin acest hobby, fetiţa îşi găsea plăcerea şi
împlinirea lăuntrică. După ce vizitatorul a urmărit cu mare atenţie fiecare
păpuşă, a întrebat-o pe fetiţă: “Văd că ai multe păpuşi; pe care dintre acestea
o iubeşti mai mult ?”
În loc să-i
identifice pe vreuna dintre ele, fetiţa a alergat repede în dormitorul ei şi a
adus o păpuşă dezagreabilă, urâtă. Acesteia îi lipsea un ochi. Păru-i era
foarte rar şi arăta ca nişte ţepi. Hainele îi erau murdare şi zdrenţuite, iar
un papuc nu-l mai avea.
Surprins
de starea jalnică în care era păpuşa prezentată, vizitatorul a întrebat-o din
nou pe copilă: “de ce iubeşti tocmai această păpuşă, mai mult decât pe toate
celelalte?” După ce i-a ascultat întrebarea, fetiţa a răspuns cu sfială: “Dacă
n-o iubesc eu, n-o mai iubeşte nimeni!”
Dragostea
lui Dumnezeu pentru noi, poate fi asemănată cu dragostea acestei fetiţe pentru
acea păpuşă dezagreabilă. Afectaţi de păcat, am ajuns într-o stare atât de
dezonorantă, încât dacă nu ne iubeşte Dumnezeu, nimeni altcineva nu ne mai
poate iubi!
