Corabia
care îl ducea pe Sfântul Francisc Xaveriu spre India se opri pentru alimentare în
insula Socotra. Populaţia de pe insulă fusese evanghelizată mai înainte, însă
de mai mulţi ani nu mai văzuseră preot misionar pe insula lor. Sfântul profită de această
oprire pe insulă pentru a boteza şi a predica Împărăţia lui Dumnezeu acelor inimi
deschise harului.
După
câteva zile corabia trebuia să plece şi ridică ancora. Întreaga mulţime, care
zadarnic încerca să-l oprească pe Sfântul Francisc, plângea pe ţărm; femeile
ridicau copiii în sus şi-i îndreptau spre corabia care se îndepărta strigând:
„Cine-i va învăţa credinţa? Cine-i va întări în observarea legilor lui
Dumnezeu?...”; bătrânii suspinau şi ei spunând: „Şi noi…? Pe noi cine ne va
asista la moarte? Cine ne va da hrana pentru viaţa veşnică?... Cine ne va
curăţa sufletul înainte de a pleca în faţa lui Dumnezeu?...”
Sărman
popor pierdut în ocean!... Ei au înţeles frumuseţea Împărăţiei lui Dumnezeu, pe
care foarte mulţi creştini astăzi o ignoră sau o trec cu vederea.
Ei
au înţeles nevoia de a avea preot… (Mons. Giovani Colombo).
