Pe la începutul
secolului 20, ziarele ruseşti prezentau
cazul impresionant al unui paroh care fusese condamnat la munca silnică pentru
că ar fi ucis un om din parohia sa. Dovada era puşca descărcată, găsită în
sacristia bisericii sale.
Douăzeci
de ani mai târziu, organistul din acea parohie se afla pe patul de moarte.
Acesta, cu puţin înainte de a muri, chemă autorităţile din sat şi le mărturisi
că el îl ucisese pe acel om, pentru care era arestat parohul. El făcuse crima
pentru a se căsători cu femeia răposatului. Pentru a da vina pe paroh, a ascuns
arma în sacristie. Ba, mai mult, ca să închidă gura parohului, s-a spovedit la
el, mărturisind ce făcuse. Imediat autorităţile au dat telegramă la Petrograd, cerând ca
parohul din Kobliowles să fie eliberat. Au primit însă răspuns că acel preot
murise cu câteva luni în urmă…
Un
model de preot care păstrează, chiar cu preţul libertăţii şi al vieţii,
secretul spovezii. Duhovnicul poate fi martir, dar niciodată trădător.
