Celebrul
cardinal Pie, Arhiepiscop de Poitiers, vorbind într-o zi unui grup de doamne
zeloase despre chemările la starea preoţească si călugărescă, spunea: ,,Eu cunosc
foarte bine un băiat sărac, născut într-un sătişor, aproape de Les Chârtres,
care ardea de dorul da a se face preot, însă părinţii lui erau foarte săraci şi
nu-l puteau întreţine la studii, ba, mai mult, rămase orfan de mic, din
copilărie.
Într-o
zi de Bobotează, acest copil a intrat în catedrala din Poitiers şi şi-a umplut
inima cu frumuseţea şi măreţia ceremoniilor din biserică. O dorinţă arzătoare,
o rază de lumină şi speranţă i-a cuprins inima, un nod de plâns i s-a suit
pâna-n gât şi a ieşit îndată afară; lacrimile au început să strălucească în
ochii săi fragezi.
Ieşind din Biserică, o doamnă
bătrână îl vede plângând; era o vânzătoare
de flori S-a apropiat de el şi l-a întrebat:
-De ce plângi, băieţaş?
-Aş vrea să devin preot, dar sunt prea
sărac...
-Curaj, te voi ajuta eu!...
Sărmana bătrânică şi-a scurtat
somnul de noapte şi puţinele ore de odihnă de peste zi; petrecea ore lungi din
zi şi noapte pentru a mai coase ceva, ca, în modul acesta, să îl întreţină în
seminar pe copilaşul acela sărman.
Doamnelor - încheie cardinalul cu
lacrimi în ochi - sărmana bătrânică e moartă, dar acel copilaş a ajuns preot,
episcop, cardinal; şi acesta sunt eu care vă vorbesc. Datorez totul acelei
sărmane vânzătoare de flori...
