O tânără, numită
Filomena, în vârstă de 19 ani, zăcea în pat de la 5 septembrie 1867. O boală de
nervi, cu toate urmările ei obişnuite, îi slăbea puterile încât orice mişcare
îi provoca dureri de nedescris, iar stomacul nu mai suporta nici măcar o
lingură cu apă. Nu mai rămăsese altă speranţă pentru ea decât doar bunul
Dumnezeu. Toţi care o vizitau, se rugau lui Dumnezeu să aibă milă şi să pună
capăt atâtor suferinţe. Iar dacă nu se poate altfel, să o ia la el ca să scape
de durere.
Aceasta era starea
tinerei Filomena, când, la 28 februarie 1868, primi, de la o călugăriţă, o
scrisoare prin care aceasta o încuraja şi îi propunea ca la 11 martie să
înceapă o novenă la Sfântul Iosif.
Novena trebuia să se termine chiar în sărbătoarea sfântului, la 19 martie.
Încrederea acei călugăriţe era aşa de mare, încât a încheiat scrisoarea cu
următoarele cuvinte: „Am o aşa de mare încredere, încât îţi zic: La revedere!
Sunt convinsă că ne vom reîntâlni curând. Casa noastră este pusă tot sub
ocrotirea Sfântului Iosif.”
Această încredere a
început să se înfiripeze şi în sufletul tinerei Filomena. Ba, celor care o
vizitau le spunea că vindecarea ei va fi pe 19 martie. În timpul novenei, boala
se înrăutăţi, iar la 17 martie durerile au devenit şi mai insuportabile. În
ziua de 18 se simţi mai bine, iar în data de 19 martie 1868 avu fericirea să
primească Sfânta Împărtăşanie. După rugăciunea de după Împărtăşanie, se ridică
fără nici o greutate, alergă spre icoana Sfântului Iosif, care era la câţiva
paşi, şi se aruncă în genunchi. Vindecarea a fost pe atât de completă, pe cât
de instantanee. Simptomele de boală au dispărut pe moment, iar stomacul îi
cerea acum de mâncare.
Din acea clipă,
Filomena a continuat să fie pe deplin sănătoasă, iar tuturor care o ascultau le
spunea neîncetat: „Sfântul Iosif m-a salvat. De la el se poate obţine orice
dacă se aleargă cu credinţă şi încredere!”
